“Aragaz cu 4 ochi!” – cuvinte pe care purtătorii de ochelari din grădiniţe sau şcoli generale le aud aproape zilnic. Aşa cam prin V-VIII au şanse să li se spună tocilar dacă sunt şi un pic deştepti sau ridică mâna când profesorii pun întrebări. În liceu situaţia se schimbă, oamenii se mai maturizează, iar ei devin simpli ochelarişti, dar chiar şi aşa sună jignitor.

Părerile purtătorilor în legătură cu ochelarii sunt împărţite, unii spun că s-au obişnuit cu ei, au devenit un soi de parte integrantă şi uneori uită că îi poartă, alţii îi detestă teribil, dar nu se pot despărţii de ei din cauza problemelor de vedere. Mai sunt şi cei care au renunţat la ochelari pentru lentile, dar nu cred că viaţa lor e cu mult mai bună. E de ajuns un firicel de praf şi brusc ziua le e compromisă şi sunt nevoiţi să treacă de multe ori prin procesul acela dubios cu soluţii şi aranjat de lentile.

Eu de când eram mică mi-am dorit să port ochelari, nu ştiu exact de ce. Nu voiam probleme de vedere, ci doar aşa nişte ochelari drăguţi pe care să îi port când am eu chef. Bineînţeles că nu le-am spus părinţilor care e dorinţa mea, eram şi eu conştientă că sună stupid.

În urmă cu ceva vreme simţeam eu că nu mi-e bine când citesc sau când stau cu nasul în laptop prea multă vreme, îmi oboseau ochii şi mă durea capul, aşa că m-am decis să merg la oftalmolog pentru un control. Verdictul a fost cel la care mă aşteptam, ochelari cu +0,5 pentru protecţie în timpul cititului şi scrisului. Îi port de vreo 2 zile, dar încă nu m-am obişnuit cu ei Aparent durează până la 5 săptămâni acomodarea ochilor… Articolul acesta a fost scris din spatele ochelarilor mei fancy care, zic eu, nu-mi vin rău deloc.

Singura mea grijă acum e să nu îi las pe undeva prin pat şi din greşeală să mă pun pe ei.

Aşa devine Mădălina responsabilă şi atentă.