Imagine Dragons in Copenhagen

scroll down for english  

Săptămâna trecută a fost vacanța de toamnă în Danemarca, iar eu și Mircea am tras o fugă de câteva zile în Copenhaga la sora mea. Ne-am luat și libertatea de a ne lungi vacanța cu vreo 2 zile pentru că Imagine Dragons aveau concert.

Nu ne-am dus prin Copenhaga 100% turiști pentru că data trecută când am fost am văzut o parte din cele mai importante atracții: micuța sirenă (care chiar îi mică) și green light district din Christiania. Și în plus, acum că locuim în Danemarca capitala îi un loc ușor accesibil, motiv pentru care am luat-o chill.

În una dintre seri am ieșit să mâncăm în Papirøen – Copenhagen Street Food. În realitate asta e un soi de hală mare plină de food trucks care servesc tot felul de mâncăruri și de băuturi. Mi s-a părut interesant conceptul și foarte convenabil ținând cont că clima instabilă din Danemarca e cel mai mare coșmar pentru o astfel de afacere și pentru clienții ei.

Luni la ora 8 a început concertul, dar noi am ajuns acolo pe la 7 și ceva. Am stat la coada vreo 40 de minute, habar n-am exact, însă cert e că am avansat destul de rapid și n-am simțit așteptarea ca pe o povară pentru că am tot pălăvrăgit.

În deschidere au cântat Sunset Sons, trupă de care eu n-am auzit până atunci, dar care mi-a plăcut. Au reușit să facă atmosferă și au cântat bine. Remember e una din melodiile lor care mi-a rămas în minte.

Cum era de așteptat când au urcat Imagine Dragons pe scenă toată lumea a început să urle. Pentru că albumul pe care îl promovează în acest turneu se numește Smoke + Mirrors fiecare melodie a fost acompaniată de un joc de lumini și fum care au făcut mai mișto toată experiența. Am snapchat-uit un pic la concert și unul dintre video-uri l-am pus pe instagram.

Eu m-am simțit suuuper bine la concert și partea cea mai faină e că am putut să cânt fără să îmi fie judecate abilitățile vocale. Imagine Dragons mi-au transmis un sentiment de autenticitate. Le-am simțit pasiunea și entuziasmul și i-am crezut pe cuvânt când au zis că suntem minunați.  Aaa și interpretarea melodiei Radioactive a fost fucking insane cu piele de găină și tot tacâmul.

Au multe melodii faine pe noul album, dar Shots e preferata mea.

 

 

 You’ve scrolled enough

Last week in Denmark was the autumn holiday, so Mircea and I went for a few days in Copenhagen at my sister’s. We took the liberty to lengthen our holiday with 2 days because Imagine Dragons had a concert there and we didn’t want to miss it.

We didn’t go in Copenhagen as 100% tourist because the first time when we visited we saw the most famous tourist attractions: the little mermaid (which is very little) and the green light district in Christiania. Because now we live in Denmark, it’s easy for us to reach the capital, so we wandered around the town without a specific destination.

In one evening we went to eat out in Papirøen – Copenhagen Street Food. This is a hall full of food trucks which sell all kinds of dishes and drinks. I liked the concept of this location, and I found it very convenient since the Danish weather is the worst nightmare for food trucks and its clients.

The concert was Monday at 8 pm, but we arrived around 7 pm. We queued for 40 minutes, I don’t know exactly for how long, but we certainly moved pretty fast. The waiting wasn’t a pain in the ass because we chatted and laughed a lot.

In the opening performed a band named Sunset Sons. To be honest, I never heard of them until that night, but I enjoyed their music. Remember is one of their songs which stuck in my mind.

As expected when Imagine Dragons went up on stage everybody started to shout enthusiastically. The album they are promoting on this tour is called Smoke + Mirrors, and because of this, every song was accompanied by special effects with lights and smoke. I snapchated a little at the concert, and I uploaded one of the videos on Instagram. Click here

I had a blast at the concert, and the best part was that I could sing as loud as I wanted without being judged. Imagine Dragons gave me the feeling of authenticity and their passion and enthusiasm was noticeable. When they said we are wonderful, it sounded genuine, and I believed them. Ohhh the performance of the song Radioactive was fucking insane, with goosebumps and everything.

There are a lot of good songs on the new album, but my favorite is Shots.

Follow my blog with Bloglovin

Your email address will not be published. Required fields are marked *