Interstellar #nospoilers

Am cel mai minunat iubit, lui i-o spun zilnic, dar uneori îmi mai vine să o spun și altora…

Zilele trecute am fost mai stresată, ba chiar am cochetat cu un pui de răceală care mi-a tăiat respirația. Însă Mircea s-a decis să mă deconecteze de la toate.

Era 4 și ceva și-mi zice Hai să facem ceva azi! Hai să mergem să vedem un film, te relaxezi și tu un pic. 

Mi-a propus Interstellar și la vreo 5 minute după discuția asta deja rezervam locurile la film. Nu-i chiar genul meu de film – aventură, sf – dar am zis să-l încerc. Parcă mai citisem așa în treacăt că-i fain, că merită.

Așa e! E fain, merită!

Filmul prezintă pământul într-o ipostază greu de imaginat, așa cum n-aș dori să-l văd vreodată: chelit de tot ce înseamnă resurse naturale, plin de praf și de tristețe. În fiecare zi o plantă dispare. Grâul e dus de câțiva ani și nici porumbului nu-i merge prea bine.
E atât de mult praf încât oamenii sunt nevoiți să poarte măști pe față, iar atunci când pun masa farfuriile și paharele sunt puse cu susul în jos pentru că altfel s-ar umple de praf până să fie pusă mâncarea în ele.

Omenirea se chinuie să supraviețuiască. Agricultura a devenit principala ocupație, deși nu merge bine. Fermierii speră mereu că anul următor va fi unul mai bun, însă e întocmai contrariul.

Copii sunt învățați la scoală că toate misiunile în spațiu au fost niște minciuni propagandistice și sunt îndrumați subtil să renunțe la orice gând de a explora peste limitele planetei.

Cooper: You don’t believe we went to the Moon?
Ms. Kelly: I believe it was a brilliant piece of propaganda, that the Soviets bankrupted themselves pouring resources into rockets and other useless machines…
Cooper: Useless machines?
Ms. Kelly: And if we don’t want to repeat of the excess and wastefulness of the 20th Century then we need to teach our kids about this planet, not tales of leaving it.

Cooper, personajul principal, este inginer și fost pilot NASA, motiv pentru care îi este dificil să se complacă în meseria de fermier.

Cooper: We used to look up at the sky and wonder at our place in the stars, now we just look down and worry about our place in the dirt.

Situația se schimbă radical când Cooper este pus în situația de a alege între a rămâne alături de copii lui într-o lume a dezastrului iminent sau a pleca în spațiu în încercarea de a oferi o șansă la viață copiilor lui și întregii omeniri.

Alegerea sa nu este un secret…

Pe muzica lui Hans Zimmer regizorul Chirtopher Nolan s-a asigurat că timp 3 ore vei fi prins în poveste. Vei deveni involuntar unul dintre membrii echipajului format din Cooper (Matthew McConaughey), Brand (Anne Hataway), Romilly (Davis Gyasi) și Doyle (Wes Bentley). Vei suferi și te vei bucura alături de ei.

Interstellar e genul de film pe care trebuie neapărat să-l vezi în cinema! Dacă eu nu te-am convins, cu siguranță trailer-ul o va face.

Îți urez de pe acum vizionare plăcută! 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *