Mai de mult aveam un jurnal în care scriam des. Cu timpul am început să scriu tot mai rar și într-un final am renunțat la scrisul în jurnal cam pe când am renunțat și la dramele adolescentine.

Încă-l am, la Cluj, și a supraviețuit celor 3 mutări de locuință. Poate într-o zi o să ajungă într-o țară străină sau o să sfârșească într-o cutie cu lucrușoare nefolositoare, de nearuncat.

Obișnuiam din când în când să dau câteva zeci de pagini înapoi și să citesc. Uneori așa bine râdeam, alteori mă enervam că eram așa o bleagă.

Azi am făcut același lucru… pe Facebook. Niciodată n-am suferit de oversharing așa că n-am avut de ce să-mi chiar pun mâinile în cap. Însă mi-a trezit un picuț de melancolie toată treaba asta pentru că oamenii vin și pleacă, dar like-urile și comment-urile lor ne rămân pe wall.

Majoritatea postărilor mele de prin 2009-2013 erau melodii. Pe atunci nu exista opțiunea “feeling…” pentru postările de pe facebook, dar pentru fiecare în parte am câte o găleată de trăiri aferente.

Câteva concluzii:

• Oamenii vin și pleacă, dar like-urile și comment-urile lor ne rămân pe wall.
• Încă-mi place muzica pe care o ascultam acum vreo 4-5 ani.
• Mai bine făceam vărsat de vânt în 23 noiembrie 2010 când oricum am ratat balul bobocilor, decât să-l fac în 2013 și să-mi ratez vacanța în Copenhaga și Amsterdam.

Ar fi fost amuzant să fac un raid de genul pe hi5, deși probabil că acolo aș fi găsit motive să îmi pun mâinile în cap. 😀