Îi povestisem lui Mircea despre iniţiativa lui Arhi de a face un radu f.otravă day.  După ce i-am explicat cine sunt Radu şi Otravă s-a gândit că ar putea şi el să scrie cu uşurinţă în stilul lor. Aşa că mai jos puteţi să îi vedeţi creaţia. Mie mi se pare reuşită, însă părerea mea nu e cea mai obiectivă.

 Îmi amintesc şi azi prima mea zi la facultate. Era în 4 octombrie pentru că aşa picase în anul acela. Era o zi ploioasă, o ploaie măruntă ce de-abia se strecura printre norii cenuşii care ascundeau soarele ce tot incerca să se arate. Aşa că dimineaţa când am plecat spre noul capitol ce urma să înceapă în viaţa mea mi-am luat o cămaşa simplă în carouri, o pereche de blugi, am dat cu mâna de doua ori prin păr şi am fost pregătit. Ploaia părea să se oprească.

                Am ajuns la facultate doar ca să fiu uimit de două lucruri. În primul rând mă lovise sentimentul acela de prospeţime. Oriunde mă uitam cu privirea mea confuză vedeam oameni şi feţe noi, clădiri noi şi obiceiuri noi. Nu eram obişnuit cu atâta aglomeraţie. Al doilea lucru care m-a stupefiat, într-un sens bun, era numărul extraordinar de fete frumoase în orice direcţie mă uitam. Rămăsesem copleşit pentru primele 15 minute când am dat ochii cu clădirea înaltă în care urma să îmi clădesc viitorul.

Fiind confuz puţin, cred că se vedea asta pe chipul meu pentru că mă abordase o brunetă care părea să fie mai în vârstă cu cel puţin doi sau trei ani. M-a întrebat dacă mă poate ajuta cu ceva. I-am întins orarul şi am rugat-o să ma direcţioneze. S-a uitat la orar, apoi la mine, a zâmbit puţin şi mi-a spus c-am mare noroc. Primul seminar era cu un profesor de treabă, iar cel de al doilea pe ziua respectivă era predat de către un profesor care nu ajungea niciodată la ore. Cred că mă înroşisem pentru că nu puteam să fiu foarte atent la ce spunea. Nu puteam să îmi dezlipesc privirea de pe ochii ei verzi care în lumina holului păreau să sclipească. Nu puteam scoate un cuvânt. Frumuseţea ei mă paralizase. Purta o pereche de colanţi şi o bluziţa albă tăiată la spate, dar destul de largă cât să îi acopere corpul până la genunchi. Mă uitam la ea şi nu puteam să înţeleg cum se poate să încapă atâta feminitate într-o singură persoană.

Îmi amintesc clar cum imi spusese un „hey” cald şi dulce pentru că deja eram pierdut de o vreme şi nu mai spuneam nimic. Am tresărit în acel moment şi am încercat să ii murmur un mulţumesc, dar nu am reuşit fiindcă începuse să râdă. M-a întrebat cum mă cheamă si mi-a spus că sunt draguţ. Înroşisem. Dăduse să plece, iar eu fără să ştiu ce s-a întâmplat cu mine am fugit după ea şi am întrebat-o dacă ar vrea să mergem la o cafea în ziua respectivă. S-a uitat la mine cu zâmbetul ei plăpând şi dând din umeri a spus „de ce nu? ne vedem în faţă peste 2 ore”, apoi s-a întors, am auzit un chicotit şi a fugit pe scări în sus.

Începusem primul curs. Nu mă puteam concentra deloc. Stăteam undeva singur într-un colţisor şi îmi făceam tot felul de scenarii în cap. Nu îmi venea să cred ce tocmai se întâmplase. Între timp toată lumea facea cunoştinţa cu toată lumea. Nu eram interesat de nimeni decât de ea. Vroiam sa îi vad privirea încă odata şi aş fi putut să mor liniştit. Colegii mei tot se plimbau de la unul la altul făcând cunoştintă şi schimbând numere de telefon sau profile de facebook, dar pe mine nu mă interesa.

După curs ne-am întâlnit, m-a luat de mână şi m-a dus într-un local destul de aproape de facultate, dar totuşi destul de intim, fiindcă era gol. Totul se întamplase atât de repede încât nici nu am avut timp să ii spun bună. Ne-am pus la o masă şi eu mi-am luat o cola, iar ea şi-a comandat o cafea lungă cu lapte. Am stat şi am povestit despre tot felul. Ea despre iubitul ei care nu o tratează foarte bine, dar pe care nu poate sa îl părăsească pentru că îl iubeşte, despre părinţii ei care urmează să divorţeze şi despre cum trebuie să îşi găsească de lucru ca să poată să se întreţină singură. Eram captivat, nu am prea apucat eu să spun multe despre mine, pentru că eram prea ocupat să observ fiecare mic detaliu al perfecţiunii sale, de la medalionul ce îl purta la gât despre care aflasem că era al bunicii ei, la eleganţa cu care vorbea sau îşi aprindea câte o ţigară din când în când.

Nu ştiu ce mă apucase, dar dintr-o dată îmi veni sa o întreb dacă nu vrea să ne plimbăm. Se oprise ploaia de ceva timp şi era soare. Era frumos afară şi vroiam să mă plimb prin parc. Ne-am dus şi ne-am luat îngheţată amândoi. Am mai petrecut o lungă perioadă de după-amiază împreună şi aşezându-ne pe o bancă lângă lacul cu lebede îmi povestise despre visele ei şi cum şi-ar dori să ajungă să vadă lumea întreagă începând cu Paris, Londra, Tokyo şi Cairo. Îi spusesem cum am toate discurile originale semnate de către artistul ei preferat şi o întrebasem dacă doreşte să urce până la mine ţinând cont că nu stăteam foarte departe.

Eu stăteam cu încă un prieten pe care îl cunoşteam din liceu, dar pe când am ajuns, el nu era acasă. Lăsase un bileţel cum merge la un party de 3 zile de început de an şi cum să nu mă chinui să dau de el. M-am întors spre ea să o întreb dacă mai doreşte o cafea sau altceva de băut, dar pe când m-am intors ea mă luase deja în braţe şi ma sărutat pasional pe buze. Ne atingeam buzele moi şi dulci. Am început să-mi plimb o mâna prin părul ei catifelat şi cealaltă pe spatele ei dezvelit atingând-o uşor cu vârful degetelor. Mi se făcuse pielea de găină şi o priveam direct in ochii ei strălucitori care vroiau să lăcrimeze. Am luat-o de mână şi ne-am făcut comfortabili pe canapea. Îmi atingea faţa şi îi venea să plangă, dar nu se oprea din sărutat. Mi-a făcut semn să mă întind pe spate, mi-a dat hainele jos, iar eu pe ale ei, dezvelindu-i sânii  şi am făcut dragoste.

Nu pot să spun mai exact ceea ce s-a întâmplat după. Adormisem unul lângă celălalt pe canapea ţinundu-ne în braţe, dar dimineaţa următoare când m-am trezit eram doar eu. În bucătărie mirosea foarte bine a ceai proaspăt şi erau o serie de patiserii puse pe masă ceea ce era ciudat pentru că eu nu aveam aşa ceva în casă. Mi-am turnat o cană de ceai, am luat un croissant în mână şi am observat bileţelul de langă platoul cu mâncare. Era scris doar atât.

„Îmi pare rău, D.”

Nu ştiu de ce, dar în momentul acela mi-am dat seama că deşi mă îndrăgostisem de femeia asta şi începusem să o iubesc mai mult decât orice pe lume, nici măcar nu îi ştiam numele, dar ştiam că nu o voi mai vedea niciodată. 

Pe Mircea îl puteţi găsi pe youtube, pe facebook şi pe twitter.