Azi m-am convins cât e de complicat să faci o surpriză cuiva! Oricât de bine ai pune la punct detaliile!
Împreună cu Mircea şi Pasca, am pus la cale o surpriză pentru Vlăduţ, un coleg şi prieten de-al nostru.
Ideea mi-a venit sâmbătă noaptea, am povestit cu băieţii şi ne-am pus pe plănuit în detaliu. Iniţial voiam să o pregătim pe luni, dar nu am reuşit să vorbim cu proprietarul localului duminică seara să vedem dacă ne dă voie să aducem tort acolo, aşa că am vorbit luni dimineaţa şi a rămas ca surpriza să aibă loc marţi.
Ca totul să pară cât mai obişnuit, am ales ca locaţie cafeneaua de lângă facultatea noastră unde mergem aproape zilnic. Chiar şi ora a fost special aleasă pentru că e o pauză de 2 ore între seminarii, moment în care mergem oricum la cafea acolo.
Luni am cumpărat ingredientele pentru tort, farfurioare de plastic, lumănări şi baloane şi ne-am pus pe treabă. Dacă pe mine m-a încântat faptul că o să ornez tortul, Mircea s-a folosit de el ca să-şi exerseze skill-urile de video editing. Ce ne-a ieşit puteţi vedea mai jos.
Am vorbit cu câţiva colegi, ne-am hotărât cum transportăm tortul până în Zetta şi chiar şi ora la care ne trezim, ca să ajungem să îl lăsăm înainte de seminar. Singura noastră grijă era să nu dăm nas în nas cu Vlăduţ când ducem tortul. Totuşi plănuisem să ajungem acolo de dimineaţă tare, cu vreo 40 de minute înainte de seminar, deci puţine şanse să ne întâlnim cu el.
Luni după-masa am povestit cu Vlăduţ şi zicea că se apucă să-şi scrie eseul pentru interculturală, iar că apoi ni-l trimite să i-l scoatem la imprimantă. Cum seminarul de interculturală e de la ora 8, era clar că dacă îşi scrie eseul o să vină la facultate de dimineaţă, deci eram în grafic.
Primul moment de criză a apărut pe la 8 seara când ne-a zis că are probleme cu laptopul şi nu îi deschide niciun program de scris, dar am rezolvat-o rapid. I-am spus să îmi trimită pe mail eseul lui şi i-l aranjez eu în Word. Aproape că aş fi fost în stare să-i spun că i-l scriu eu, numai să am siguranţa că vine de dimineaţă la seminar.
S-a făcut aproape 11 şi nu primisem niciun mail, ba mai mult, Vlăduţ nu răspundea nici la telefon nici pe facebook. În momentul acela am simţit că încearcă să îşi saboteze surpriza fără să-şi dea seama.
Încă nu ne pierdusem speraţa, şi deja aveam pregătit pretextul sub care să îl sunăm dimineaţă.
Dimineaţa a fost foarte agitată atât pentru mine, cât şi pentru Mircea. Am ajuns cu tortul în stare bună în Zetta, însă Vlăduţ nu răspundea la telefon. L-am tot sunat în speranţa că doar doar se trezeşte, însă nicio şansă. Aproape se făcea 10 şi noi nu reuşeam să dăm de sărbătorit şi deşi ştiam că o să ajungă, nu puteam să nu fiu agitată. Bine-nţeles că toată lumea care ştia de surpriză ne întreba “Unde e Vlad?” şi asta nu făcea decât să ne sporească starea de agitaţie. Pe la 9 jumate a făcut şi Vlăduţ ochişori şi ne-a dat mesaj că vine la cafea de la 10. Ştiam noi că o să fie bine! Deşi ne-a trecut prin cap şi că Vlăduţ a aflat cumva de surpriză şi ne trage un mega trolling.
A fost încântat de tort pentru că era cu ciocolată, ştiam eu că mergem la sigur cu varianta asta! Se întreba de ce are lumănăre cu cifra 1, când el a făcut 21 de ani, explicaţia e simplă e no 1! Oricum e tare mândru că ne-a dat aşa emoţii, chiar dacă nu a făcut-o voluntar!
Aaaa, şi da, a fost scutit de partea cu cântatul, v-am mai zis eu că asta e metoda mea preferată de tortură şi nimeni nu greşise cu nimic…