Azi dimineaţă am dat o fugă rapidă până în Kaufland să fac câteva cumpărături pentru micul dejun, eram atât de somnoroasă încât ochii mei stăteau semi-închişi ca într-un fel de încruntătură acrişoară. Deşi îmi fac de atâta vreme cumpărăturile de la Kaufland încă nu am aflat care e momentul perfect pentru această activitate, e pur şi simplu mereu aglomerat.

    La intrare erau doi clowni înconjuraţi de o grămadă de copii care ţipau şi aşa mi-am adus aminte că azi e 1 iunie, apoi am încercat să mă pun pentru câteva clipe în pielea clownilor, la ora aia şi cu încruntătura mea aş fi putut fi cel mult Pierrot. Am lăsat la o parte scenariile macabre în care copii supăraţi pe clownul Mădălina aruncă cu lucruri în el şi mi-am făcut cumpărăturile. În timp ce mă îndreptam spre casa de marcat şi încercam să o ochesc pe cea mai liberă, în faţa mea mergeau încet o mamă cu un copilaş de vreo 2-3 ani care ţinea în mână un balon.

– Mami, e maie balonul!

– Da puiule, e un balon foarte mare. Ce culoare are balonul?

   Până să se hotărască prichindelul ce culoare are balonul a reuşit să-l scape, iar eu am reuşit să-l prind. I-am zâmbit şi i l-am înapoiat, deşi părea tare nedumerit cum balonul a dispărut din mânuţele lui şi a ajuns la mine. Am trecut mai departe şi în spate o auzeam încă pe mămică cum îi explică ce s-a întâmplat.

    La ieşirea din magazin am dat peste o zarvă şi mai mare cauzată de un clown care se ţinea de şotii. Când am ieşit afară şi m-am lovit iar vremea asta rece şi posomorâtă mi-am adus aminte de cel mai frumos 1 iunie din viaţa mea de şcolar.

    Eram în clasa a IIIa, iar doamna învăţătoare ne-a scos în faţa şcolii şi ne-a înarmat cu cretă colorată şi ne-a îndemnat şă ne lăsăm liberă imaginaţia şi să desenăm ceva frumos pentru ziua de 1 iunie. Îmi aduc aminte că am început prin a desena un glob pământesc mare, aproape cât toată bucăţica mea de trotuar, apoi de jur împrejur am desenat copilaşi în toate formele şi mărimile care se ţineau de mână. Am încercat să sugerez naţionalitatea fiecăruia prin diferite elemente aşa că am desenat pălării conice chinezeşti, poncho-uri, sombreros şi bentiţe cu pene.

    După ce am terminat mi-am ajutat colegi să deseneze copii, asta era marea mea calitate când venea vorba de orele de desen din clasele primare, făceam cei mai reuşiti omuleţi. Apogeul distracţiei a fost când a trecut prin zonă o prietenă a doamnei învăţătoare care era jurnalistă. S-a uitat la desenele noastre şi a spuns că îl va fotografia pe cel mai frumos ca să îl pună în ziar. După ce le-a analizat pe toate a decis să fotografieze desenul făcut de mine. Îmi venea să ţopăi de fericire la auzul acestei veşti. A făcut câteva poze desenului, câteva cu toată clasa apoi a plecat.

    Nu mai ştiu dacă desenul meu a apărut în ziar sau nu, dar dacă o să am vreodată ocazia o să verific arhivele ziarului pentru a mă convinge. Totuşi, pentru mine simplul fapt că mi-a fost apreciat şi fotografiat desenul a reprezentat o mare bucurie. Bucurie pe care am simţit-o şi azi dimineaţă în ciuda vremii posomorâte şi a asfaltului ud.