– Oh, aşa zi naşpa am avut la birou, a venit…
– Dragă, mai ai şi tu juma’ de oră răbdare până mi se gată şi mie telenovela!
– Tati, azi la şcoală nişte copii răi mi-au…
– Taci mă copile că nu aud ce zice la televizor!
Dacă ar fi să consider televizorul un membru al familiei probabil ar fi un frate vitreg sau ceva văr îndepărtat. Niciodată nu am avut o relaţie prea strânsă cu acesta.
Când eram mică, ca orice copil, mă uitam la desene: pe Cartoon Network urmăream Dexter, Schooby Doo şi Tom&Jerry, pe TVR 1 – Dragon Ball Z şi Sailor Moon, iar pe PRO TV – Pokemon. Prin vremea adolescenţei mai aprindeam uneori televizorul când mă pregăteam pentru şcoală. Iar în liceu am pierdut contactul definitiv cu acesta pentru că m-am mutat în Sibiu unde nu aveam televizor şi n-am simţit că-mi lipseşte.
Dacă ar fi să calculez au trecut cam 6 ani de când mă uit la televizor întâmplător în vreo-un local sau dacă merg la cineva în vizită, iar persoana respectivă are un televizor aprins. Nu simt că am pierdut absolut nimic renunţând la televizor. Internetul îmi satisface toate nevoile: dacă vreau să urmăresc un serial pot face asta fără să fiu constrânsă de un anumit program sau să fiu agasată de reclame lungi, ascult doar muzica care-mi place, de câte ori vreau şi nici nu sunt în urmă cu ştirile pentru că urmăresc pe facebook şi twitter publicaţii online de unde citesc despre subiectele care mă interesează.
Consider că viaţa mea e mai liniştită decât a celor care urmăresc zilnic programele de la televizor. Majoritatea oamenilor ajung să acorde o mare importanţă unor evenimente triviale din viaţa unor pseudo-vedete din simplul motiv că primesc aceeaşi informaţie de pe 4 posturi TV diferite, iar a doua zi în colectivele din care fac parte se discută despre aceleaşi subiecte.
Televizorul trebuie să îndeplinească funcţia de informare şi de divertisment, însă majoritatea informaţiilor sunt irelevante pentru marea masă, iar divertismentul se pliază fix pe intelectul celor care consideră că e vital să fie la curent cu viaţa pseudo-vedetelor autohtone. În această situaţie avem de-a face cu un cerc vicios, la televizor apare ceea ce marea masă cere, iar marea masa cere ceea ce a văzut la televizor zilele trecute, pentru că dacă vedeta X e însărcinată, e absolut vital ca lumea să ştie: cine e tatăl copilului? e fetiţă sau băiat? ce nume va avea? care este suma pe care au cheltuit-o părinţii pentru botez?
Aş sperat că aceste aparate vor ieşi uşor-uşor din casele oamenilor, însă industria televizoarelor se ţine tare pe poziţie prin introducerea pe piaţă a Smart TV-urilor. Nu că ar fi vreo mare diferenţă, că până la urmă tot televizoare sunt şi rulează aceleaşi tip de informaţii. Oricât de pozitiv m-aş chinui să gândesc, îmi vine greu a crede că se va schimba vreodată stadiul deplorabil în care a ajuns televiziunea. Sper doar ca oamenii să înveţe să nu mai înghită pur şi simplu informaţia, ci să o supună unei verificări, fie că este vorba de filtrul propriei individualităţi sau de căutarea unor informaţii amănunţite pe internet.
Si plus de cand am renuntat si eu sa ma uit la TV, am inceput sa vad partea frumoasa a vietii si sa elimin aspectele negative. 😀
Raul zen 😀
Serios :))
Nici eu nu mă mai uit la TV de câțiva ani. Într-un timp eram un consumator înrăit al emisiunilor de proastă calitate (mă întreb și eu de ce). Televizorul era mereu pornit în cameră și, bineînțeles, mă uitam la ce se difuza; eram la curent cu toate știrile. Acum nu mai simt nevoia să mă uit la tv, așa cum ziceai și tu, internetul îmi oferă tot ce am nevoie.
Mai aveam şi eu scăpări la unele emisiuni şi la unele telenovele, de acolo măcar am învăţat spaniola şi mi-a fost foarte lejer în liceu. Însă mă bucur că mi-a trecut destul de repede faza cu televizorul:D
[…] că am scos complet televizorul din viaţa mea, iar ăsta e unul dintre motivele pentru care youtube a devenit principala mea […]