Cu toţii merităm din când în când măcar ca dimineaţa noastră să înceapa la ora 13. După încă o săptămână agitată, aproape că nu mai ţin minte ce am făcut weekend-ul trecut, dar brusc mi-am adus aminte, vă spuneam despre cum nu am eu chef să-mi fac proiectul.
Mi-am deschis facebook-ul alături de o cană de cafea cu lapte şi acest timelapse minunat realizat de Adi Barboiu m-a captivat.
Îi povestisem lui Mircea despre iniţiativa luiArhi de a face un radu f.otravă day. După ce i-am explicat cine sunt Radu şi Otravă s-a gândit că ar putea şi el să scrie cu uşurinţă în stilul lor. Aşa că mai jos puteţi să îi vedeţi creaţia. Mie mi se pare reuşită, însă părerea mea nu e cea mai obiectivă.
Îmi amintesc şi azi prima mea zi la facultate. Era în 4 octombrie pentru că aşa picase în anul acela. Era o zi ploioasă, o ploaie măruntă ce de-abia se strecura printre norii cenuşii care ascundeau soarele ce tot incerca să se arate. Aşa că dimineaţa când am plecat spre noul capitol ce urma să înceapă în viaţa mea mi-am luat o cămaşa simplă în carouri, o pereche de blugi, am dat cu mâna de doua ori prin păr şi am fost pregătit. Ploaia părea să se oprească. Continue reading Guest Post-ul lui Mircea
“Aragaz cu 4 ochi!” – cuvinte pe care purtătorii de ochelari din grădiniţe sau şcoli generale le aud aproape zilnic. Aşa cam prin V-VIII au şanse să li se spună tocilar dacă sunt şi un pic deştepti sau ridică mâna când profesorii pun întrebări. În liceu situaţia se schimbă, oamenii se mai maturizează, iar ei devin simpli ochelarişti, dar chiar şi aşa sună jignitor. Continue reading Am şi eu 4, dar ai mei sunt mai fancy!
Luni nici iarba nu creşte, nici oamenii nu zâmbesc până la 11:16 şi uneori se zice că dictează starea de spirit pentru toată săptămâna.
Azi deşi m-am trezit după 11 jumate, tot n-am avut chef să zâmbesc! Ba chiar m-am trezit pornită să iau legătura cu cei de la Altex ca să aflu detalii despre comanda pe care am pus-o sâmbătă. Am sunat, am sunat şi iar am sunat şi tot ce am auzit era robotul ăla cu voce enervantă! Continue reading Luni – cu părţi bune