Mă da’ la Cluj de ce nu ninge?

Mi-e plin news feed-ul de oameni care se laudă cu zăpada lor de la Sibiu, Alba-Iulia şi împrejurimi, dar la Cluj nimic!

Aşa în spiritul sărbătorilor vreau şi eu zăpadă. Să stau în casă, să beau ciocolată caldă şi să mă uit la ea de pe geam. Că no, singura relaţie la distanţă care ar funcţiona pentru mine e cea cu frigul.

Ieri (5 dec) în schimb mi-a fost plin news feed-ul de papuci cu ciocolată, jordiţe, fructe sau bileţele care ziceau că la anul, poate-poate!

Apropo de jordiţe, tot ieri erau nişte tăntici pe Memo care vindeau jordiţe. Aveau o grămadă, dar erau urâte! Şi normal că m-au privit ca pe un potenţial client şi m-au bombardat cu informaţii, una dintre ele îmi zice că au şi jordiţe mai tradiţionale (asta implică din start că au o gamă variată şi de jordiţe fashion). Pentru tanti tradiţional era un soi de ornament cu un Moş Craciun sclipicios pe care scria şi mai sclipicios Merry Christmas şi care era prins de o ţeavă din nu-ştiu-ce care “nu se rupe”! Bine-nţeles că prima mea reacţie a fost Normal! Ca să nu se rupă când îl batem pe copil cu ea! Apoi m-am luat frumos şi mi-am văzut de treaba mea.

Pentru mine tradiţionale erau jordiţele jordiţe! Crenguţe pe care erau lipite bulinuţe de poliester şi pe alocuri ceva bucaţele de material despre care eu mereu aveam impresia ca e ambalajul albastru de la cornul cu ciocolată.

În capuşorul meu Moş Nicolae era fratele mai sărac al lui Moş Crăciun şi mereu aducea fructe şi dulciuri care erau incredibil de bune, deşi erau fix aceleaşi chestii pe care le mâncam şi în restul anului. Când eram micuţă obişnuiam să fac cadouri de Moş Nicolae pentru toată familia. În general luam napolitane cu ciocolată sau fructe, oricum, ceva ce putea fi împărţit la toată lumea. Era o distracţie pentru mine să mă furişez şi să le pun în papuci.

Anul acesta am decis să fiu Moş pentru mine şi Mircea, a funcţionat, după multe încercări… El părea că pluteşte şi nu vede punga din papuci, de fapt nu credea că e pentru el, plus că eu îmi las lucrurile peste tot (sau cel puţin asta tot spune în apărarea lui, nu ştie el că eu sunt inventivă când vine vorba de unde îmi las geanta… sau telefonul…).