Azi copilul din mine e un picuț bucuros. Curtea Constituțională a decis că religia nu mai e o materie obligatorie.

Curtea Constitutionala a decis astazi ca este neconstitutional articolul din legea educatiei care spune ca “La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie”. Judecatorii Curtii au apreciat ca cei care trebuie sa faca o solicitare sunt parintii care doresc ca aceste cursuri de Religie in scoala sa fie urmate de copiii lor, transmite Agerpres. Surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro ca argumentatia Curtii porneste de la ideea ca cel care vrea sa faca ceva trebuie sa ceara acel lucru, si nu cel care nu vrea.

Acum să vă explic de ce mă bucur și care a fost relația mea cu religia ca materie și în general ca doctrină.

Ai mei nu au fost prea duși la Biserică și când eram mică nu s-au stresat să mă învețe chestii religioase. Bunicile în schimb au încercat, dar nu le-a ieșit.

Bunica de la Avrig a avut vreo 3-4 încercări de a mă căra cu ea la Biserică duminica, însă a renunțat pe motiv că eram prea neastâmpărată. Apăi serios, nu știu de ce a crezut că un copil ca mine ar avea răbdare să stea în liniște vreo 3-4 ore.

Cât stăteam la Turnu Roșu în vacanță, bunica ne punea pe mine și pe veri mei să zicem rugăciuni în fiecare seară înainte să dormim. Nu-mi plăcea deloc, mai ales rugăciunea cu Îngerelul. Avea un vers care zicea ceva cu “pân’ la ceasul cel de moarte”. Era partea pe care o detestam, îmi transmitea așa un sentiment de groază și uneori visam urât din cauza asta. Uneori mă mai rugam și când eram acasă, însă cu timpul am renunțat la versul ăla.

În clasa a I-a prima notă pe care am luat-o a fost la religie. Și nu, nu a fost FB, a fost un B. Deși nu știam să citim, aveam de învățat pe derost rugăciunea asta afurisită cu îngerelul. Eu o știam deja și nu le-am mai spus alor mei să mă învețe sau să mă verifice. La oră chiar m-am oferit să recit rugăciunea, am zis-o tare, clar și răspicat, dar incomplet. N-am zis partea aia cu ceasul cel de moarte și pentru asta am luat un B. Habar n-aveam că nu am îndeplinit complet cerința profului.
După școală am trecut pe la mama pe la lucru și m-am lăudat că am luat prima notă din viața mea de școlar, eram veselă, în capul meu luasem cea mai bună notă pentru că am zis corect rugăciunea. Dar în capul meu rugăciunea nu suna ca în manual. De unde să știu?

Când s-a întors de la lucru mama mi-a adus ceva dulce să mă recompenseze pentru reușită, însă după ce mi-a văzut carnetul nu mai părea așa fericită. Am descoperit împreună care era problema, nu m-a certat și până la urmă tot am mâncat dulcele ăla. Mădălina – Religie, 1 – 0.

Apoi au urmat momentele alea când în fiecare post eram duși cu clasa să ne spovedim și să ne împărtășim. După ce am mai crescut nu ne mai ducea proful la Biserică, dar în continuare aveam de îndeplinit aceeași datorie.
Țin minte că am fost într-o sâmbătă la spovedit împreună cu o colegă și preotul ne-a zis să mergem duminică la 8 să ne împărtășească înainte de slujbă. La 8 fără eram deja acolo, însă domn părinte nu s-a mai ținut de cuvânt și ne-a făcut să așteptăm până după slujbă, undeva după ora 12. Mi-era atât de foame și mă plictisisem teribil, nu știu de ce naiba am stat până la final. Ah, ba știu, trebuia să-mi îndeplinesc datoria de creștin și în timpul săptămânii nu aveam când, că aveam ore de dimineață.

M-aș fi așteptat ca în liceu să fie mai lejer, dar nu a fost. Măcar aici puteam să mă sustrag de la datoriile astea creștinești, dar am avut în continuare de învățat pe derost rugăciuni. Asta mi s-a părut cel mai stupid lucru! Toți ziceau că atunci când te rogi trebuie să fi liniștit și să îți deschizi sufletul și bla bla bla, însă eu când a trebuit să învăț Crezul am repetat ca un papagal de o grămadă de ori textul și am înjurat printre dinți pe ici pe colo.

Cam astea-s motivele pentru care eu am detestat religia ca materie și poate și motivele pentru care religia ca doctrină nu m-a chiar pasionat.