Am încercat să alerg 2 kilometri

Am promis că revin cu o postare după Crosul M.S.S.T. la care am participat azi.

O să încep prin a spune că n-am reușit să alerg cei 2 kilometri și încă nu m-am decis cum mă simt în legătură cu asta. Am alergat un kilometru după care au început să mă doară ovarele din dotare și am decis că nu vreau să le deranjez mai tare. M-am luat, m-am pus frumos pe o bancă și am așteptat ca Mircea să termine ultimul kilometru din cei 2. I’m proud of you babe! <3

Spuneam că încă nu m-am decis cum mă simt în legătură cu faptul că nu mi-am atins obiectivul. Pe de-o parte parcă sunt un picuț supărată că n-am putut să termin cei 2 kilometri, dar pe de-o altă parte sunt mulțumită de faptul că am încercat și că nu m-am lăsat intimidată de vremea rea sau de problemele tehnice pe care le-am întâmpinat :))

Un lucru e sigur, o să mai citiți despre încercările mele de a participa la competiții sau de a deveni mai bună la sportul ăsta. Între timp o să-mi setez niște obiective SMART și o să încerc să-mi îmbunătățesc rezistența treptat cu ajutorul unui program de alergare despre care probabil o să scriu la un moment dat.

sursă foto: politelyrudeme
Malin

Ai nevoie de antrenament mult mai mult si mai constant ca sa nu ai probleme. Desi pare usor la prima vedere sa alergi implica un efort considerabil, poate chiar mai mare decat sa joci tenis de exemplu.
Plus ca antrenamentul trebuie corelat cu odihna suficienta si alimentatie suficienta pentru a obtine performante. Doi km. pot reprezenta o performanta pentru inceput asa ca nu te stresa prea mult din cauza ca n-ai reusit din prima. Cu perseverenta o sa poti mai mult de doi km.
Eu in urma cu 1 an m-am prezentat la doctor intrigat fiindca n-am rezistat mai mult de 45 de minute cu placa in apa cu valuri de 3m ca incepator. Si doctorul a inceput sa rada si mi-a zis ca el nu rezista nici alea 45 de minute si dupa ce mi-a facut analizele de rigoare inclusiv un test de efort mi-a zis ca singurul lucru ce-mi lipseste e antrenamentul.

Madalina Sirghie

Ai mare dreptate Mălin, fără antrenament și un regim adecvat nu sunt mari speranțe pentru performanță, fie ea și de 2 km. Eu momentan mă documentez despre diferite programe de antrenament pentru alergare și în viitorul apropiat mi-am propus să chiar încep unul. Tu ești pregătit pentru placă?

Malin

Anul asta n-am avut ocazia sa ies deloc pentru ca a fost o primavara incarcata de activitati. Am cautat totusi un instructor pentru cateva sedinte de antrenament si am dat peste un britanic cu care cel mai probabil o sa fac antrenament acum ca tot a venit vara. Dar pregatit fizic nu sunt inca. Ieri am facut o prima plimbare subacvatica si maine intentionez sa merg din nou sa mai fac miscare fiindca cele 12+ ore petrecute zilnic la PC se simt din plin uneori.

Your email address will not be published. Required fields are marked *