Începusem înainte să plec în vacanţă să citesc Brandwashed de Martin Lindstrom. Deşi m-a captivat încă de la primele pagini, n-am luat-o cu mine pentru că ştiam că nu o să am vreme să citesc.
Aseară am reluat lectura şi am mai avansat vreo 10 pagini până să înceapă să mă doară ochii şi să mi se facă somn. Poate ar trebui să port mai des ochelarii ăia…
Am citit câteva chestii interesante, una dintre ele era că brandurile alocă un buget destul de mare pentru a se asigura că viitoarea generaţie va deveni consumatoarea acelui brand. Dintre exemplele oferite în carte, două mi s-au părut interesante:
1. Te-ai fi aşteptat ca o benzinărie să targeteze copii?
Eu în niciun caz şi iniţial mi s-a părut neobişnuită această idee, însă după câteva rânduri situaţia a fost clarificată.
Este vorba despre benzinăria Shell care intră în viaţa micuţilor prin intermediul unui parteneriat de lungă durată cu LEGO. Aşadar, benzinăriile din lumea LEGO au o identitate şi aceea e Shell. Se pare că nici Ferrari nu ocoleşte această practică şi noua colecţie LEGO intitulată Shell V-Power aduce cele 3 branduri împreună sub forma unui circuit de curse.
2. Uneori copiii nu visează la cai verzi pe pereţi, ci la lucruri concrete
Este şi cazul băieţelului din următoarea reclamă 😀
Îmi place ce spune vocea narativă de la final: It’s a funny thing about a Porsche. There’s the moment you want one, there’s the moment you first own one, and for the truly afflicted, there’s a decade or two that passes in between. Reclama asta e ilustrarea perfectă a momentului în care ştii că-ţi doreşti un Porsche.
După câţiva ani a apărut următoarea reclamă, un fel de follow up al primei, reuniunea de clasă. Aceasta din urmă targetează adulţii şi reuşeşte să trezească în spectator nostalgia anilor de şcoală şi a năzbâtiilor, dar şi să ofere un sentiment de împlinire.
Că tot vorbeam de anii de şcoală, tocmai mi-am adus aminte de momentul în care am fost targetul unui brand. Nu eram chiar copil, eram tween.
Tween este un termen din limba engleză care denumeşte pre-adolescenţii, copii între 10 şi 12 ani, care sunt între (in between). O explicaţie simplă şi amuzantă referitoare la fetiţe este următoarea too old for toys, too young for boys.
Eram, deci, pre-adolescentă, în clasa a Va când într-o după-masă, înainte de nu-ştiu-care oră au fost aduse fetele din A la mine în clasă, iar băieţii au fost trimişi la fotbal.
A venit apoi o tipă, undeva la 30 de ani, care ne-a povestit pe larg despre corpul nostru şi schimbările prin care trece la acea vârstă, despre cum vom deveni domnişoare şi ne-a oferit răspunsuri la cele mai stupide întrebări. Îmi aduc aminte că cineva voia să ştie dacă după naştere burta rămâne lăbărţată şi a întrebat asta, fix aşa, tipa a zâmbit prieteneşte şi ne-a arătat abdomenul ei la 3 ani după naştere.
La final am primit câte un kit frumos ambalat care conţinea o revistă cu informaţii despre pubertate şi câteva mostre: absorbante zilnice şi absorbante pentru acea perioadă a lunii.
Cu siguranţă ai trecut prin asta şi îţi aminteşti momentul stânjenitor când băieţii s-au întors în clasă şi tu nu ştiai cum să-ţi mai ascunzi kit-ul în ghiozdan, pentru că ştiau ei că ceva interesant s-a întâmplat în lipsa lor şi musai voiau să afle.
În şcoli acest subiect era şi probabil că încă este tabu, la fel şi în unele familii. Always nu doar că a identificat această problemă ci a livrat şi rezolvarea, iar genul acesta de interacţiune brand – (viitor) consumator aduc beneficii ambelor părţi. 🙂