Mai e puțin până în 2 noiembrie, ziua votului.
Ți-am povestit acum câteva zile că eu merg la vot pentru că mă interesează, chiar dacă probabil voi pleca la master în afară, vreau să știu că părinții mei rămân cu bine, că toți ceilalți prieteni dragi sau simpli cunoscuți rămân într-o țară decentă.
Cred că anul acesta vor merge mai mulți tineri la vot. Spun asta pentru că aud tot mai des întrebarea Unde pot vota? sau Pot vota în Cluj, Iași, București, Sibiu chiar dacă nu locuiesc aici?
Răspunsul este DA, poți merge la orice secție de votare.
Având în vedere prevederile art. 13 alin. (1) și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare: Cetățenii care în ziua alegerilor se află în localitatea (comună, oraș, municipiu) de domiciliu își vor exercita dreptul de vot la secția la care sunt înscriși în listele electorale permanente. Cetățenii care în ziua alegerilor se află în altă localitate (comună, oraș, municipiu) decât cea de domiciliu își vor exercita dreptul de vot la orice secție de votare urmând a fi înscriși în lista electorală suplimentară. sursă: Comunicat de presă Autoritatea Electorală Permanentă
Dacă ești în orașul natal va trebui să te duci la secția de votare de care aparți, în caz că nu știi sigur care e aceasta Autoritatea Electorală Permanentă îți pune la dispoziție aici Registrul Secțiilor de Votare.
Nu uita cât de important este important să te informezi înainte de a alege candidatul pe care îl votezi, dar și mai important este să nu te limitezi la o singură sursă de informare. Următoarea imagine reprezintă viziunea lui Pawel Kuczynski despre oamenii care merg la vot neinformați.
Sper că te-a pus pe gânduri, măcar un pic.
Și dacă totuși nu știu cu cine să votez pentru că nu mi se pare niciunul demn de o astfel de funcție și nu vreau sa fiu unul din mulțimea de oameni mulțumită cărora el a ieșit președinte, ce fac? :))
Îți înțeleg punctul de vedere și sunt deacord că poate niciunul dintre ei nu e demn de funcția de șef de stat, dacă ne raportăm la țările dezvoltate. Noi totuși trebuie să alegem un președinte pentru România și cred că între cei 14 candidați trebuie să fie unul care are un program de guvernare pe care ți-ar plăcea să-l vezi realizat și îți și transmite un pic mai multă încredere decât ceilalți.
Dacă nu merge cu gândirea pozitivă: îl aleg pe cel mai buni, eu zic să încerci gândirea neagtivă: îl aleg pe cel mai puțin rău.
Îți recomand să te uiți la video-urile astea pro-vot realizate de Lucian Mîndruță, nu au cine știe ce calitate artisică, însă au un mod interesant de abordare al problemei și te fac să-ți pui anumite întrebări.
https://www.youtube.com/playlist?list=PLDXY0WnROKafTSy6-U0xFQ5OHP6p6q-zj