Acum câteva săptămâni unghiile mele au început să o ia razna, nu ştiu dacă a fost devină schimbarea anotimpului sau faptul că m-am mutat şi am avut de împachetat şi de cărat bagaje. Însă cert e că au început să se exfolieze şi să se rupă.
Le-am tăiat mai scurt şi le-am protejat cât am putut, însă ştiam că nu e de ajuns. Am vrut să le aplic un tratament care să le readucă într-o stare bună aşa că m-am apucat de citit review-uri pe la alte bloggeriţe. Majoritatea căutărilor mele au dus pe site-ul companiei clujene Farmec 🙂
M-am uitat printre produsele de unghii şi am decis că cel mai bine mi s-ar potrivi loţiunea cu vitamina B5 şi uleiul de cuticule. Apoi am mers la magazinul de pe strada Napoca din Cluj-Napoca şi mi-am cumpărat aceste produse, împreună au costat vreo 16 lei şi un pic şi am primit şi 3 mostre de cremă.
Timp de o săptămână nu mi-am pictat unghiile deloc şi am aplicat zilnic loţiunea, deşi pe site şi pe cutie scria că loţiunea se poate aplica şi peste lac, am preferat ca tratamentul să aibă contact direct cu unghiile.
Efectul s-a simţit după primele 2-3 zile: Unghiile mele chiar au devenit mai tari! În continuare voi folosi loţiunea de cel puţin 3 ori pe săptămână, iar uleiul de cuticule cât se poate de des. În acest tratament uleiul de cuticule are rol protector, deoarece dacă loţiunea ajunge direct pe cuticule le usucă, le întâreşte şi le dă un aspect urât.
Uleiul de cuticule are şi un miros foarte plăcut, aduce foarte subtil cu mirosul cojii de lămâie care se pune în prăjituri. 🙂
Recomandarea mea ar fi să nu-ţi lasi unghiile să ajungă în starea în care au fost ale mele, dar dacă cumva se întâmplă asta, loţiunea cu vitamina B5 şi uleiul de cuticule sunt produsele care te vor ajuta să treci rapid peste aceste neplăceri.
Mai jos ai o imagine cu prima manichiură pe care mi-am făcut-o după terminarea tratamentului. 🙂