Sfârşitul de săptămână m-a prins acasă alături de familie şi prieteni. A fost fain, însă a trecut cam iute şi parcă n-am apucat să ne terminăm toate poveştile, însă recuperăm cu proxima ocazie.
Duminică, inevitabil, a trebuit să mă întorc la Cluj.
N-am reuşit să-l văd când s-a difuzat în cadrul TIFF, mi-a părut rău tare şi am aşteptat cu nerăbdare să mi se ofere ocazia să-l văd. Am aflat când eram în vacanţă că se va difuza la Comedy Cluj şi de atunci l-am stalkuit pe Groparu ca să aflu ce şi cum. Sâmbătă au fost scoase la vânzare biletele şi după câteva încercări am reuşit să cumpărăm online două bilete. Continue reading Am văzut Filmul Usturoi
Ne plimbam prin oraş când am văzut un banner care zicea că s-a deschis Belgian Chocolate Village. În capul meu răsuna cuvântul chocolate şi deşi n-aveam nicio idee ce este acest Chocolate Village am decis că e musai să aflu.
Mă aşteptam să fie un soi de mini piaţă cu o grămadă de feluri de ciocolată, nu a fost chiar aşa, dar a fost ciocolată.
Ne-am făcut un traseu cu ajutorul google maps şi am pornit la drum. Ne-am dat jos din metrou la staţia Simonis, ştiam că nu e mult de mers, dar nu eram siguri că ne îndreptăm în direcţia bună până când nu ne-am uitat în jos şi am văzut stickerul acesta.