Mâine plecăm

Vestea că am fost acceptați la Aarhus University ne-a luat prin surprindere, deși era intervalul în care trebuia să primim răspunsul în dimineața aia am deschis mailul la fel ca-n orice alta zi. Încă din subiectul mailului mi-am luat spoiler pentru că scria negru pe alb ”Conditional Acceptance”, Mircea era lângă mine și a intrat rapid să-și verifice mailul. Primise același răspuns! Știam amândoi că asta înseamnă că trebuie să mai trimitem rezultatele de la IELTS și cele de la licența și vom pleca la master în Danemarca. Toate astea se întâmplau în mai, deci încă mai aveam de scris la licență.

Mi-am informat familia, prietenii și pe oricine mă întreba ce fac după ce gat facultatea. Deși cred că o făceam mai mult pentru mine, să-mi reamintesc și să mă obișnuiesc cu gândul că it’s for real!

Continue reading Mâine plecăm

Iluzia unei lumi juste. Învinovățirea fetei violată în Vaslui

Când am auzit de cazul fetei din Vaslui m-a trecut un fior de groază care apoi s-a transformat în furie. Sper ca într-un final vinovații să primească pedeapsa maximă pentru fapta lor, iar fata să găsească puterea de a depăși experiența asta traumatizantă.

Am citit despre campania ad-hoc de denigrare împotriva fetei și am citit mizeriile pe care le-au putut debita familiile și apropiații celor 7 violatori și m-am enervat și mai tare. E înfiorător ce pot să spună oamenii aceia despre o copilă de 18 ani care nu a avut nicio șansă de a se apăra.

Oricât de anormal ar părea, faptul că oamenii învinovățesc victima nu e ceva nou, ci este un fenomen care apare frecvent în cazurile de viol. Există o serie de teorii care au ca scop explicarea acestui fenomen, însă dintre acestea cele mai cunoscute sunt Just World Theory și Defensive Attribution Hypothesis. Continue reading Iluzia unei lumi juste. Învinovățirea fetei violată în Vaslui

Sâmbăta e zi de piață

De dimineață mi-am dat seama că nu mai am salată pentru salată. Ce nume dubios pentru o plantă… inspirație lvl 9999!
Deci, cum spuneam, am rămas fără lactuca sativa și am decis că-i timpul să dau o fugă până în piață să-mi procur un buchet.

Îmi plac piețele, dar le urăsc din tot sufletul!

De fiecare dată când plec în piață mă înarmez cu muuultă răbdare, pentru că știu că o să mă scoată din minți toți vânzătorii care urlă după mine să cumpăr câte ceva. La fel de tare mă disperă și aia care nu urlă după mine, dar care în momentul în care le-am adresat cele 4 cuvinte magice „îmi dați vă rog…” își dau shut down și încep să-mi enumere tot ce au de vânzare, făcând abstracție de faptul că am cerut fix numa un buchet de salată.

salata

Continue reading Sâmbăta e zi de piață